Cine este Andrei Cojocaru ?

...Un băiat de 11 ani, care numai Dumnezeu ştie cum supravieţuieşte..

Andrei locuieşte împreună cu mama sa, Tamara Cojocaru, într-o odaie mică, în cămin, aşa cum locuiesc toţi românii aici, în Tiraspol. Amară e viaţa românilor aici... în vremurile comuniste, au fost aduşi mulţi ruşi, erau angajaţi la serviciu ca tineri specialişti şi primeau în primul rând apartamente. Posturile bune, funcţiile de conducere, ale lor erau, pentru noi nu mai rămânea nimic.. De când a căzut regimul sovietic, de 20 de ani, nu s-a mai construit nimic...şi preţurile sunt aşa de mari, că numai cine pleacă la munca, în străinătate, îşi poate cumpăra.

Am mers la Andrei în ospeţie, pentru a mă convinge de cele spuse de mama sa. Am intrat într-o odaie mică, la fel ca aceea în care am locuit şi noi mulţi ani. Un singur pat, unde doarme Andrei împreună cu mămica sa, fiindcă loc pentru al doilea pat nu e.

Mama lui Andrei îmi povesteşte că băiatul a început sa picteze de la un an şi jumatate. Era atât de mititel, că nimeni nu-i dădea atenţie, dar lui ii plăcea să stea într-un colţişor, unde putea picta toată ziua. A fost un copil tare liniştit până la vârsta de patru ani si 6 luni; atunci, mama lui a aflat că băiatul este bolnav, avea tumoră la cap.

Andrei cel mititel a suportat o operaţie foarte complicată pentru acea vârstă fragedă. Mămica lui povesteşte că nu avea nici o nădejde că băiatul va scăpa .... dar el, revenindu-şi, a întrebat medicul dacă poate să picteze? Sigur!
Medicii ii permiteau, îl priveau cu încântare pe acest "INGERAŞ", care-i fascina pe toţi cu picturile sale.

Mult s-a chinuit şi-a suferit această femeie pentru fiul ei, luptându-se să-l readucă la viaţă. Intr-o zi, medicii au anunţat-o că băiatul nu va supravieţui. Dar Andrei, în ciuda prognostinului medicilor, a supravieţuit, poate datorită darului dat de către cel de sus "DUMNEZEU". Astăzi, este elev al Liceului "Lucian Blaga " din oraşul Tiraspol.

La vîrsta de 7 ani, Andrei a păşit pragul şcolii Româneşti.

Numai aici, spune el, pot învăţa în limba română, aici pot auzi mereu graiul românesc, aici pot cânta şi mă pot bucura de momente fericite împreună cu colegii mei de liceu. Numai aici pot învăţa istoria neamului meu - istoria românilor.

La liceu vorbesc româneşte, dar când plec în oras, îmi este frică un pic să nu am probleme cu rusofonii mai mari, că intr-o zi m-au bătut niste baieti că vorbeam româneşte. Acum, dacă este mama lângă mine, sunt în sigurantă şi comunic cu ea în limba română, dar când sunt singur, mai trec şi în ruseşte uneori.

:: Andrei, ce-ţi place ţie cel mai mult?

:: Cel mai mult îmi place să pictez, îmi place cel mai mult mama-natură. Cel mai mult îmi place să pictez anotimpurile - vara şi toamna.

:: Unde ai vrea să locuiesti, Andrei ?

:: Aş vrea să am o casă în mijlocul naturii, să stau acolo şi să pictez zile întregi. Să fiu undeva unde să fie liniste şi să aud doar triluri de păsări. Uneori, mă pot lipsi de o masă, doar să am ce picta.

:: Se întâmplă deseori să nu ai ce mânca?

:: Da, într-o zi, spune mama lui Andrei, aveam în casă numai pâine şi ceai, dar băiatul dorea pâine cu unt. Să vă spun sincer, nu aveam nici un bănuţ în casă, fiindcă aşteptam să primesc pensia. Am mers la vecini şi am luat împrumut şi am cumpărat o cutiuţă de unt pentru baiatul meu. Ştiţi, dacă am 2 ouă, le las pentru băiat, fiindca el are nevoie de mâncare, eu mai pot răbda...

:: Andrei, ce-ai simţit in inima ta, când ai inceput să pictezi pentru prima oară?

:: Intr-o zi de toamnă, am plecat în parc, să desenez un peisaj. Şi cum priveam la copacii înalţi, din vârful copacului îmi căzu o frunză mică, galbenă ca un soare. Frunzuliţa tremura de frică, şi cu jale mă ruga cu glas fermecator:
Copile, pictează-mă, nu mă arunca pe pământul rece. Mă vei avea vie şi frumoasă în albumul tău. Aceasta auzeam când ţineam în mână acea frunzuliţă. După ce am pictat-o, am luat-o şi am pus-o într-o carte, fiindcă mi-a fost milă să o arunc, acesta a fost un moment important pentru mine.

:: Andrei, ce vezi tu cind pictezi ?

:: Văd multe culori şi, pictând, aud şi muzica.

:: Ce îţi place să faci în timpul liber ?

:: Să pictez şi să ascult linistea ce mă inconjoară şi îmi linişteşte sufletul.

:: Ce faci cind mergi la joacă cu băieţii?

:: Nu prea am timp să mă joc, fiindca zilnic, dupa ore, merg la şcoala de pictură, vin foarte târziu şi nu îmi ajunge timpul să mă joc ca toţi copiii, iar când îmi rămâne ceva timp liber, joc fotbal cu colegii in curtea liceului nostru.

:: Ce iţi doreşti să faci în viitor, Andrei?

:: Eu îmi doresc de la mine, de la viaţă, şi de la talentul meu, pe care mi l-a dat Dumnezeu, să devin un pictor adevărat, să am bani pentru a-mi ajuta mama, să pot să îmi cumpăr o casă, la fel ca toţii oamenii, şi să duc un trai de viaţă liniştit şi modest, ca toată lumea.

.................

Smirnov , "preşedintele Transnistriei", i-a propus o bursă mare, $20 - faţă de salariile noastre de $50, la o şcoală de pictură, cu condiţia de a-l muta de la liceul românesc Lucian Blaga din Tiraspol la o şcoală rusească .

:: Normal ca am refuzat oferta facută de preşedintele din Transnistria, spune Tamara Cojocaru, băiatul este Român, trebuie să înveţe în româneşte, şi trebuie să ţină minte cine îi sunt strămoşii neamului Românesc!


Raisa Pădurean, Director adjunct al Liceului Lucian Blaga,
Tiraspol, 9 Februarie 2006